Salariul minim creşte de la 1 februarie: Cât vor cheltui firmele în plus pentru fiecare angajat plătit cu minimul pe economie

Salariul minim brut pe ţară va creşte de la 1 februarie cu 200 de lei, de la 1.250 la 1.450 de lei, potrivit unui act normativ apărut recent în Monitorul Oficial. Automat, majorarea va atrage cheltuieli suplimentare pentru angajatori, care vor plăti salariaților o remunerație netă mai mare, dar și mai mulți bani pentru taxele și contribuţiile obligatorii aferente salariului. Din perspectiva angajatului plătit cu salariul minim pe economie, acesta trebuie să ştie că va primi de luna viitoare, în mână, 1.065 de lei, cu 140 de lei în plus faţă de cât încasează acum.

Salariul minim brut pe țară garantat în plată va crește la 1 februarie, de la 1.250 de lei, valoarea actuală, la 1.450 de lei, stabileşte Hotărârea Guvernului nr. 1/2017, publicată într-un număr al Monitorului Oficial din 6 ianuarie 2017.

Astfel, salariul minim brut pe ţară va creşte de luna viitoare cu 200 de lei, urmând să aibă valoarea de 1.450 de lei pentru un program complet de lucru de 166 de ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră.

Practic, asta înseamnă o creștere de aproximativ 16% față de anul 2016, atunci când salariul brut minim pe ţară a fost stabilit, de la 1 mai 2016, la suma de 1.250 de lei, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună, reprezentând 7,382 lei/oră.

Dacă la acest moment salariatul primeşte un salariu net de 925 de lei, acesta va încasa de luna viitoare cu 140 de lei mai mult, adică 1.065 de lei.

Atenţie! Angajatorii care vor stabili un salariu de bază mai mic decât cel minim vor fi sancționați de către inspectorii de muncă cu o amendă cuprinsă între 300 și 2.000 de lei (cuantumul minim al amenzii este mai mic decât cel actual, acesta fiind reglementat în prezent la 1.000 de lei).

Cât îi va costa pe angajatori majorarea salariului minim

Dacă pentru salariaţi majorarea salariului minim pe economie înseamnă bani mai mulţi pe care îi vor încasa la final de lună, pentru angajatori acest lucru va aduce cheltuieli suplimentare.

Concret, de la 1 februarie, cheltuiala totală a angajatorului cu un salariu minim va crește cu 245 de lei, comparativ cu valoarea actuală. Cu alte cuvinte, pentru acordarea unui salariu de 1.450 de lei brut, angajatorii vor trebui să aloce 1.789 de lei, față de 1.544 de lei, cât îi costă acum plata unui salariu minim de 1.250 de lei.

Această sumă majorată include atât banii care se adăugă la remunerația netă ce trebuie plătită angajatului (care va fi de 1.065 de lei, comparativ cu 925 de lei, cât este acum), cât și taxele și contribuțiile ce trebuie să fie plătite suplimentar la stat pentru salariul majorat (339 de lei, față de 288 de lei, valoarea taxelor în momentul de față).

Costuri salariale pentru angajatori (în prezent și începând de la 1 februarie)

Taxe către stat Salariu minim de 1.250 de lei (în prezent) Salariu minim de 1.450 de lei (din 1 februarie)
Contribuția de asigurări sociale (condiții normale de muncă) – 15,8% 198 lei 229 lei
Contribuția la fondul de șomaj – 0,5% 6 lei 7 lei
Contribuția pentru concedii și indemnizații – 0,85% 11 lei 12 lei
Contribuția la Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale – 0,25% 3 lei 4 lei
Contribuția de asigurări sociale de sănătate – 5,2% 65 lei 75 lei
Contribuția pentru accidente de muncă și boli profesionale – 0,15% – 0,85% 11 lei  12 lei
TOTAL taxe firmă 294 lei 339 lei
Costul total al firmei cu salariatul 1.544 lei 1.783 lei

Notă: Datele prezentate în tabel sunt calculate în funcție de cotele actuale ale contribuțiilor sociale. În plus, în calcul nostru, la contribuţia pentru accidente de muncă şi boli profesionale am ales valoarea maximă stabilită de lege, de 0,85%. Vă reamintim că aceasta este diferenţiată în funcţie de clasa de risc şi este cuprinsă între 0,15% şi 0,85%. Automat, alegerea valorii minime ar însemna câţiva lei mai puţin plătiţi de angajator.