Statul dă bani până la 200.000 de euro pentru micile firme pentru modernizări. Ce trebuie să faci ca să îi iei?

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) anunţă că a lansat, joi, primul apel de proiecte pentru microîntreprinderi care vor primi finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, bugetul disponibil fiind de 234 de milioane de euro. Deci statul da bani până la 200.000 de euro pentru micile firme pentru modernizări.

Mai exact, „pot primi finanţare investiţiile sau activităţile care se referă la construirea, modernizarea şi extinderea spaţiilor de producţie sau prestare a serviciilor, la dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line“, a declarat viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, la conferinţa de lansare a apelului.

Astfel, în perioada 27 iulie 2016 – 27 ianuarie 2017, se pot depune spre finanţare proiecte. „Este primul apel de proiecte destinat mediului privat. Apelul are un buget de 234,12 milioane de euro, bani alocaţi din Fondul European de Dezvoltare Regională“, se arată într-un comunicat de presă citat de News.ro.

Pentru acest apel de proiecte pot solicita finanţare societăţile comerciale şi cooperativele care se încadrează în categoria microîntreprinderilor.

Firmele interesaţe să obţină finanţare în cadrul acestui apel pot consulta ghidul aferent pe site-ul programului: Ghidul Solicitantului – Condiţii specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR 2016/2/2.1.A-Microîntreprinderi.

Versiunea finală a ghidului este cea rezultată după integrarea numeroaselor observaţii şi comentarii primite ca urmare a consultării publice. Ghidul conţine informaţii despre specificitatea proiectelor, completarea şi depunerea cererii de finanţare, condiţii de eligibilitate, etapele de verificare, evaluare, selecţie şi contractare a proiectelor.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este 25.000 de euro.

Valoarea maximă a ajutorului de minimis ce poate fi acordat unei întreprinderi unice, din fonduri publice, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi (ultimii 2 ani fiscali înainte de data depunerii cererii de finanţare şi anul curent depunerii cererii de finanţare) este de 200.000 de euro, echivalent în lei.

Finanţarea nerambursabilă solicitată se poate situa la cel mult 90% din valoarea eligibilă a proiectului.

Cererile de finanţare se depun prin intermediul aplicaţiei MySMIS, disponibilă la adresa http://www.fonduri-ue.ro/mysmis. De retinut ca in sfarsit statul da bani până la 200.000 de euro pentru micile firme pentru modernizări, ceea ce e un locru bun.